BBC, despre Ghiță Ciobanul: „A făcut valuri în România”

BBC, despre Ghiță Ciobanul: A făcut valuri în România
Publicat: 14/01/2014, 14:45
Actualizat: 06/09/2019, 11:39

Ghiță Ciobanul a ajuns subiect în presa britanică. Site-ul BBC News prezintă, într-un articol amplu, povestea lui Gheorghe Daniuleț, cunoscut drept Ghiță Ciobanul. Articolul denumit „Balada Ciobanului Român” descrie și oieritul din România.

„Ciobanii ocupă un loc special în istoria și cultura României, iar stilul lor de viață nu s-a schimbat prea mult în atâtea secole. Asta până acum, când cel puțin unul dintre ei a ajuns o celebritate datorită rețelelor de socializare”, scrie BBC News.

Jurnaliștii britanici descriu cum Ghiță a plecat la iernat cu oile, într-o seară de luni, în urmă cu două săpămâni, pe jos, însoțit doar de câteva ajutoare, măgari-cărăuși și câini de pază.

„Pentru o țară ale căror mituri se învârt în jurul oierilor, România nu este ceea ce își doresc toți păstorii. Balada Oiței (Miorița) este despre un cioban care se lasă ucis de alți doi ciobani rivali, chiar dacă una dintre mioarele sale, care obținuse darul vorbirii în mod miraculos, îl avertizează despre acest pericol”, potrivit aceleiași surse.

„De multe ori, Miorița este văzută ca o interpretare a creștinismului, un alt fel în care este scos în evidență curajul lui Iisus de a întoarce și celălalt obraz. De asemenea, poate fi considerată și o oglindă a experienței trăite de poporul român, care s-a confruntat cu numeroase invazii, ocupații și umilințe, dar fără să-și piardă identitatea”, mai scrie BBC News.

Când românii se agitau pentru independență în secolul al XIX-lea, ciobanii transilvăneni erau niște pionieri ale mișcării naționale. Însă cu mult înainte de atunci,ei au stabilit legăturipeste Munții Carpați pentru pășunatul sezonier înUngaria, Serbia, Bulgaria, Caucaz, sudul Rusiei, Ucraina, Republica Moldova, Polonia și Republica Cehă.

„Și totuși, în timpul comunismului, unii ciobani au trăit bine. Lumea încă vorbește despre domnul B din Poiana Sibiului care i-a cerut voie lui Ceaușescu să-și cumpere un elicopter. Turmele de oi ale domnului B se împrăștiau de multe ori prin munți, iar el a susținut că are nevoie de acel elicopter pentru a le supraveghea. Cererea lui a fost refuzată, însă Poiana este celebră pentru multe alte motive. Mulți dintre ciobanii de acolo își construiau case luxoase în niște timpuri în care lumea stătea la cozi mari pentru a cumpăra mâncare. Inaccesibile marii mașinării comuniste, multe gospodării din munți au scăpat de colectivizare, iar bărbații și femeile care se mutau acolo vorbeau despre „fuga în America””, se arată în articol.

Jurnaliștii britanici îl amintesc și pe Gigi Becali în material: „Spune cioban unui român, iar el sau ea îți va afișa o privire piezișă și te va întreba dacă ai auzit de controversatul politician, filantrop și patron de club de fotbal care a fost prins făcând afaceri dubioase cu terenuri. Însă, lucrurile se pot schimba. În august, o companie de telefonie mobilă a început o campanie de marketing care punea accent pe oamenii normali care au ocupații normale. Unul dintre ei este ciobanul Ghiță”.

„Îmbrăcat în cojoc și cu clopul pe cap, sprijinindu-se în toiag sau dansând cu oile, Ghiță Ciobanul a făcut valuri în România. După doar 10 zile de la înființarea pe Facebook, pagina sa adunase peste 200.000 de like-uri. După o lună, numărul se dublase”, mai scrie BBC.

„În trecut, Ghiță a fost nevoit să își mute oile în mod ilegal, în timpul nopții, din cauza urbanizării și motorizării rapide a României. Accidentele și vânătorile cu arme de foc l-au costat viețile a multe oi și câini. Poate că anul acesta, mulțumită celebrității, Ghiță va avea mai mult noroc”, conchide Caroline Juler, jurnalista BBC.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Mesajul sfâșietor transmis de fiica preotului Ilie Geangavelea, după ce a murit în accidentul de...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Spitalele morții. Medic acuzat de malpraxis. Percheziții după uciderea unei paciente
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
Ce răspuns a primit Florin Piersic de la Carmen Harra când a întrebat-o: "Carmen, eu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum recunoști un psihopat după mișcările capului
×